” Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur.
Dacă vreți să ajungeți departe, mergeți împreună. „
Citat african
Suntem o mână de specialiști – ajutați de voluntari inimoși și asociați cu colaboratori valoroși – pe cât de diverși ca experiență și devenire, pe atât de dedicați și încrezători în scopul, misiunea, viziunea și valorile noastre. Ne-am propus să ținem aproape și să ne susținem – ca prieteni și ca membri de echipă – nu doar pentru un proiect sau două, ci până când vom obține schimbări vizibile în comunitatea de la Hârșova și cele din apropiere.
Dr. Andrei Dobre >
Alexandru Vladimir Solomon >
Alexandru Nicolae Chiva >
Petruț Daniel Chiva >
Filofteia Radu >
Cătălin Țepeș >
Diana Neguț >
Adina Marincea >
Valorile noastre
Aprecierea
Diversității
drept cea mai mare bogăție a unei societăți, de la cartier până la țară. Nu ne place uniformitatea, o considerăm plictisitoare, necreativă și neproductivă.
Respectul
Individului
ca beneficiar principal al dezvoltării comunitare, dar și ca agent esențial prin care aceasta se obține.Tot ceea ce facem facem pentru oameni și cu oamenii, respectându-le identitatea.
Ajutorul
Reciproc
privit ca o condiție a implicării celor ce propun schimbarea, dar și a celor care beneficiază de ea. Comunitatea are nevoie de noi în măsura în care și noi avem nevoie de ea pentru a ne atinge obiectivele. Și pentru a exista.
Onestitatea
Așteptărilor
ca măsură a realismului obiectivelor. Suntem plini de speranță, dar cu toate acestea ne-am dat 10 ani ca să tragem o mare linie pentru prima oară sub eforturile noastre: 2024-2034
Anduranța
susținută
ca o premisă a dozării eforturilor pe termen lung. Când ne va fi mai greu, o să ne aducem aminte de această valoare pentru a ne (re)încărca bateriile și a găsi noi resurse, de orice fel.