Voluntariat pentru comunitate

Proiectul a avut ca scop conectarea zonelor marginalizate cu restul orașului, prin crearea unei rețele de voluntari, majoritatea tineri.

Aceștia au fost instruiți în management, interculturalitate și combaterea discriminării, iar apoi au sprijinit integrarea copiilor romi și au contribuit la reamenajarea Centrului Comunitar, promovând un mediu sănătos.

  • Dezvoltarea și implementarea unui program de voluntariat sustenabil: Scopul este de a stabili un cadru solid prin care tinerii din Hârșova să se implice activ în comunitate.
  • ntegrarea socială a copiilor din zonele defavorizate: Proiectul vizează facilitarea integrării și reintegrării copiilor, în special a celor de etnie romă, prin activități non-formale.
  • Combaterea discriminării și promovarea interculturalității: Un obiectiv cheie este educarea și sensibilizarea voluntarilor, pentru a le oferi instrumentele necesare în lupta împotriva discriminării și pentru a promova respectul față de diverse culturi.
  • Crearea unui mediu ecologic și prietenos: Prin acțiuni concrete, cum ar fi plantarea de pomi și gard viu, proiectul urmărește să îmbunătățească spațiile verzi, oferind un loc sigur și plăcut pentru copii.
  1. Elaborarea procedurii de management a voluntarilor: Echipa de proiect a dezvoltat o procedură de management a voluntarilor, care a inclus criterii de selecție, responsabilități și metodologii de lucru, oferind un cadru clar pentru implicarea acestora.
  2. Selecția voluntarilor si formarea: Au fost recrutați 20 de tineri, care au participat la 4 ateliere de comunicare, gestionare a conflictelor și dezvoltare a abilităților sociale.
  3. Implementarea in comunitate: Voluntarii au lucrat direct cu copiii romi, oferind suport educațional și de dezvoltare personală prin 8 activități recreative. De asemenea, au reamenajat curtea Centrului Comunitar, transformând-o într-un spațiu verde și funcțional.
  4. Creșterea capacității asociației: Proiectul a contribuit la dezvoltarea capacității organizaționale a asociației prin stabilirea unor proceduri de lucru și a unui plan strategic
  • Procedură de management al voluntarilor elaborată și implementată, conformă cu legislația în vigoare
  • Capacitarea voluntarilor cu abilități și cunoștințe necesare pentru a lucra eficient cu copiii romi
  • 23 de ateliere educative și recreative organizate pentru copiii romi (față de 8 planificate inițial), cu 384 de participări
  • Reamenajarea interiorului Centrului Comunitar cu implicarea voluntarilor, copiilor romi și membrilor comunității
  • Două acțiuni de ecologizare: una cu peste 200 de elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 Hârșova și alta cu 40 de copii de la Școala Gimnazială Ghindărești.
  • Gală de Crăciun organizată cu oferirea de cadouri pentru 30 de voluntari și 90 de pachete pentru copiii romi.
  • Sprijin educațional și social semnificativ oferit copiilor romi, contribuind la dezvoltarea lor personală și integrarea socială.
  • Creșterea vizibilității proiectului și a asociației.
  • Dezvoltarea capacității organizaționale a asociației.

Despre noi

Misiunea H3D este să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității din Hârșova și a comunelor adiacente, prin programe dedicate copiilor, tinerilor și adulților, acționând pentru combaterea sărăciei și analfabetismului, a discriminării și xenofobiei, a separatismului și prejudecăților.